Filiala București-Poezie a USR
Profil

- Filiala București Poezie USR
- Aceasta este pagina Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, singura autorizată ca atare de Uniunea Scriitorilor și Comitetul Filialei
marți, 8 martie 2016
COMUNICAT
Având în vedere dezinformările recent apărute în spațiul public în legătură cu Uniunea Scriitorilor din România şi conducerea acesteia, cu trimitere și la stadiul unor dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, facem următoarele precizări:
1. Uniunea Scriitorilor din România a câştigat procesul în care dl. Şoitu Grigore a solicitat suspendarea membrilor Comitetului Director şi Preşedintelui Nicolae Manolescu şi numirea provizorie a dlui Dan Mircea Cipariu în funcţia de Prin sentinţa civilă nr. 3694/01.03.2016, Judecătoria Sectorului 1 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de dl. Şoitu Grigore.Precizăm că o cerere cu conţinut aproape identic este formulată şi de dl. Dan Mircea Cipariu, care solicită instanţei să dispună numirea sa provizorie în funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Această cerere a fost greşit introdusă de reclamant la Judecătoria Sector 2, care a trimis dosarul la Judecătoria Sector 1, unde Uniunea Scriitorilor din România îşi are sediul.
2. Uniunea Scriitorilor din România a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 să înregistreze în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor numele persoanelor alese în funcţiile de conducere în anii 2009 şi 2013. Această înregistrare se efectuează exclusiv în scopul aducerii la cunoştinţa publică a numelor persoanelor care reprezintă Uniunea. Cererile respective formează obiectele dosarelor nr. 112385/299/2015 şi 112387/299/2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1.
a. Dosarul nr. 112385/299/2015 este suspendat temporar, pentru faptul că dl. Dan Mircea Cipariu şi dl. Şoitu Grigore au solicitat să se anuleze Statutele USR adoptate în anii 2009 şi 2013. Instanţa a considerat oportună amânarea soluţionării acestei cereri până când se judecă acţiunea având ca obiect anularea Statutelor. Măsura suspendării va fi atacată cu recurs de Uniunea Scriitorilor din România, care solicită soluţionarea cererii cu celeritate.
b. Dosarul nr. 112387/299/2015 este suspendat temporar, pentru faptul că un anumit dl. Mârza Ioan Traian, care nu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, fiind de profesie artist plastic, a formulat o cerere de intervenţie în cauză. Această cerere de intervenţie s-a respins, însă dl. Mârza a declarat apel împotriva acestei soluţii. Potrivit dispoziţiilor legale, apelul suspendă de drept Prin urmare, trebuie precizat că cele două cereri urmăresc numai înregistrarea numelor persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul Uniunii Scriitorilor din România, fără să aibă vreo legătură cu alegerea persoanelor respective în funcţiile de conducere sau dreptul acestor persoane de a reprezenta Uniunea Scriitorilor din România.
Soluţionarea celor două cereri este doar suspendată temporar, până se judecă alte procese. Acest lucru nu înseamnă nicidecum că aceste persoane nu ar fi fost legal alese şi că nu ar reprezenta Uniunea Scriitorilor. În cadrul celor două dosare, dl. Dan Mircea Cipariu şi dl. Şoitu Grigore au efectuat toate demersurile pentru tergiversarea soluţionării, formulând diverse cereri .
3. Statutul Uniunii Scriitorilor din România este deja înregistrat în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, prin hotărâre judecătorească definitivă, atât în forma modificată în anul 2009, cât şi în forma modificată în anul 2013.Susţinerea că Anexele la Statut nu ar fi parte integrantă din Statut şi nu ar avea forţă juridică egală cu acesta este nefondată. Anexele la Statut au fost aprobate, împreună cu Statutul, ca anexe care reglementează regulamentele comisiilor. Fiind vorba despre Anexe la Statut, acestea au aceeaşi forţă juridică cu Statutul, aspect care rezultă din însăşi natura acestora de a fi anexe. Susţinerea că modificarea Statutului din 2013 ar fi nelegală, pentru că nu ar fi fost adoptată de Conferinţa Naţională, este nefondată. Modificarea Statutului în anul 2013 s-a făcut de organul competent, conform Statutului în vigoare la momentul respectiv. Această competenţă s-a modificat încă în anul 2009, când s-a prevăzut că modificarea Statutului se poate face de Consiliul Uniunii.
4. Cu caracter general, precizăm că demersurile dlui Dan Mircea Cipariu şi dlui Şoitu Grigore împotriva Uniunii Scriitorilor din România sunt pur şicanatorii, neavând nici un fundament legal sau faptic.Aşa cum am arătat, toate modificările Statutului Uniunii Scriitorilor din România sunt înregistrate în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor prin hotărâre judecătorească definitivă. Alegerea organelor de conducere s-a făcut mereu cu respectarea strictă a dispoziţiilor statutare, care reglementeză funcţionarea Uniunii Scriitorilor din România. Nu există nici un motiv de nelegalitate nici a Statutului, nici a altor acte emise de Uniunea Scriitorilor din România. Scopul urmărit de cele două persoane este în acest context unul evident şi rezultă explicit din cererile repetate adresate instanţei de a dispune numirea dlui Dan Mircea Cipariu în funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, cu ignorarea voturilor exprimate de majoritatea membrilor cu ocazia alealegerilor.
pentru funcţia de Preşedinte, la care dl. Dan Mircea Cipariu a participat, fără însă să fie ales în această funcţie de conducere.
vineri, 26 februarie 2016
Comunicat. Consiliul Uniunii Scriitorilor din 23 februarie
Marţi, 23 februarie 2016, a avut loc şedinţa extraordinară
a Consiliului Uniunii Scriitorilor din România.
În cadrul şedinţei au fost discutate aspecte curente din
activitatea U.S.R., un capitol special fiind funcţionarea revistelor U.S.R. conform
legii 136/2015 pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din
România. Consiliul a aprobat repartizarea sumelor ce revin revistelor U.S.R.
S-a detaliat stadiul proiectelor şi evenimentelor culturale ale U.S.R. din
primul semestru al anului 2016.
Avocatul USR, dna Corina-Ruxandra Popescu, a expus
situaţia acţiunilor în justiţie împotriva USR. (Pe site-ul U.S.R. se regăseşte
informarea Cabinetului de Avocat Corina-Ruxandra Popescu.)
Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere formată din
Mircea Mihăieş (Preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coşoveanu, Daniel
Cristea-Enache, Răzvan Voncu (membri) a prezentat raportul privind încălcările
statutului U.S.R. de către unii membri ai U.S.R. şi a propus o serie de măsuri.
Consiliul a dezbătut propunerile Comisiei şi a hotărât prin vot următoarele
sancţiuni: excludere din U.S.R., pentru grave încălcări ale statutului şi ale
deontologiei (Dan Mircea Cipariu, Grigore Şoitu); avertisment, pentru
comentarii antisemite (Daniel Vorona) şi găzduire de comentarii antisemite
(Paul Cernat); avertisment, pentru prejudicii morale şi de imagine aduse U.S.R.
(Florin Iaru); suspendare din funcţia de preşedinte de Filială, pentru
prejudicii morale şi de imagine aduse U.S.R. (Peter Sragher).
După dezbaterea fiecărui caz, Consiliul U.S.R. a votat
următoarele: excluderea din U.S.R. a dlor Dan Mircea Cipariu şi Grigore Şoitu
(din totalul de 28 voturi, 27 voturi pentru, 1 abţinere); avertisment dlor
Daniel Vorona (unanimitate), Paul Cernat (27 voturi pentru, 1 contra) şi Florin
Iaru (unanimitate). În urma disocierii dlui Peter Sragher de acţiunile
îndreptate împotriva U.S.R. de către unii membri ai aşa-numitului Grup de
Reformă, Consiliul a hotărât menţinerea dlui Peter Sragher în funcţia de
preşedinte de Filială. (Pe site-ul U.S.R. se regăseşte Raportul Comisiei de
Monitorizare, Suspendare şi Excludere.)
Consiliul U.S.R. se va întruni în sesiune ordinară luni,
21 martie 2016.
joi, 18 februarie 2016
Semnal. Alte volume noi de poezie
Ioana Geacăr Recviem pentru nuca verde Casa de
Pariuri Literare
Passionaria Stoicescu Decoltate, Ed. Detectiv literar, cu un interviu luat autoarei de Radu Voinescu
Vali Nițu Numele tău – floare de iris, Editura Bibliotheca, Cuvînt înainte de
Daniel Cristea-Enache
Valentin Iacob Poker cosmic, Ed. Tracus Arte, cu o prefață de Ioan Groșan
George David, Deliricatese şi spleendori, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2015
miercuri, 17 februarie 2016
Semnal. Noi volume de poezie (II)
Luminița Zaharia Luminiţa de la capătul tunelului, Editura Rafet
și
Călătorie
de plăcere - Editura Armonii culturale
Marina Popescu Ultimul nu va stinge lumina, Ed.
Paralela 45
Alexandru Cristian Miloș Cosmonauții albi, Ed. Karuna
Marian Ruscu, O clipă în paradis, Editura Timpul
Florea Burtan Tu ești demultul, mierea spulberată, poezii de dragoste Editura Tipoalex
Nicolae Coande Nu m-au lăsat să conduc lumea, Casa de editură Max Blecher
Adrian Costache Uitatele mitologii Editura Tracus Arte
Alexandru Cristian Miloș Cosmonauții albi, Ed. Karuna
Marian Ruscu, O clipă în paradis, Editura Timpul
Florea Burtan Tu ești demultul, mierea spulberată, poezii de dragoste Editura Tipoalex
Nicolae Coande Nu m-au lăsat să conduc lumea, Casa de editură Max Blecher
Adrian Costache Uitatele mitologii Editura Tracus Arte
marți, 16 februarie 2016
Semnal. Noi volume de poezie
Viorel
Lică Ierburi cât casa, nimic altceva,
Ed. Eikon
Ioan
F. Pop Poemele poemului nescris, Ed.
Caiete silvane. Antologie de autor
Victor
Martin Un punct de vedere, (aforisme),
Ed. Autograf MGM.
Carmen
Focșa Scrisori de neiubire, versuri,
Ed. eLiteratura.
Laurențiu
Belizan Selfie cu Dumnezeu, Ed.
Rafet.
Aida Hancer Lupii
de casă, Ed. Tracus Arte.
Constantin Kapitza Hoinărind
printere umbre – Poezii (haiku), Ed. Granada.
Angi Cristea Plus-minus
sentimente. Ed. Macedoneanul.
Mircea M. Ionescu Condamnat la libertate, Editura
Palimpsest (debutul în poezie al autorului)
Ileana Urcan Negustorul
de anotimpuri, Ed. Tracus Arte. Combinație de versuri și schițe în același
volum.
Dumitru Velea Odette,
traducere în ebraică de Menachem M. Falek, Ierusalim.
Diana Trandafir Orașul
suspendat, Ed. Fundației Libra
Toma Grigore Cum
pot lăsa poezia să-mi spună adio, Ed. Tracus Arte.
Flavia Adam Femeia
de nisip, Ed. Rafet.
Calistrat Costin Lumea
se petrece (Nudoarversuri...)
(sic!), Ed. Ateneul Scriitorilor.
Radu Florescu Călătorii
amînate, Ed. Junimea
Arta Conversației Sărutul, Colecția poezia iubirii, Ed. Măiastra. Ca autor, pe copertă, figurează, ciudat, „Arta conversației”. De fapt e o antologie cu 32 de autori de la A (Paul Arva) la Z (Gina Zaharia). Printre ei, nume mai cunoscute ca Marius Chelaru, Clara Mărgineanu, Andrei Păunescu, Amelia Stănescu, Mircea Florin Șandru, alături de aspiranți încă noi în arenă.
Comunicat al Conducerii USR. Primit la 16 februarie 2016
Comunicat
Conducerea
Uniunii Scriitorilor din România face cunoscut că anunţul publicat în presă de
un pretins Comitet de iniţiativă al Adunării Generale Extraordinare a
Asociaţiei Uniunea Scriitorilor din România, referitor la convocarea membrilor
Asociaţiei Uniunea Scriitorilor din România într-o Adunare Generală
Extraordinară la data de 18.03.2016, este un fals grosolan şi o încălcare a
Statutului în vigoare al U.S.R., legal înregistrat la Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti (17 aprilie 2013, dosar 16099/299) şi care face caduc Statutul
anterior la care se referă pretinsul Comitet de iniţiativă. Reamintim faptul că
există un proces intentat Uniunii Scriitorilor din România pe tema
nerecunoaşterii Statutului actual, aflat pe rol la Tribunalul Bucureşti.
Procesul fiind în curs, Statutul din 2013 trebuie considerat în vigoare.
Totodată atragem
atenţia că, în virtutea tuturor Statutelor succesive ale U.S.R., este de
competenţa exclusivă a Preşedintelui U.S.R., a Consiliului U.S.R. sau a unei
treimi din numărul membrilor U.S.R. (Cap. 5, Art. 16) convocarea Adunării Generale Extraordinare.
Conducerea U.S.R. îi avertizează pe membrii săi care vor da curs convocării că
vor fi excluşi, urmând procedurile statutare, din rândurile U.S.R., pentru
încălcarea prevederilor Cap. 3, Art. 9, punctul b) din Statut.
Conducerea Uniunii
Scriitorilor din România
vineri, 12 februarie 2016
Apel către membrii Filialei București-Poezie
Comitetul Filialei București-Poezie a USR face un apel insistent la membrii filialei să achite cotizația pe anul 2016 și, dacă e cazul, pe anii anteriori, preschimbând cu acest prilej legitimația de membru al USR.
Cotizația pe anul 2016 este de 150 lei pentru toți membrii, fără excepție.
Rugăm membrii filialei să comunice la sediul Filialelor București prin telefon sau email orice schimbare de adresă, telefon, cont email și să indice link-uri către paginile internet proprii. Link-urile vor fi afișate, numai la dorința posesorului, pe această pagină.
Facem apel la înțelegerea faptului elementar că un număr de telefon sau/și un cont email noi necomunicate filialei ne pun automat în imposibilitatea de a vă mai contacta și nu din vina noastră. Numerele de telefon și adresele nu vor fi făcute publice fără acordul posesorilor.
Cotizația pe anul 2016 este de 150 lei pentru toți membrii, fără excepție.
Rugăm membrii filialei să comunice la sediul Filialelor București prin telefon sau email orice schimbare de adresă, telefon, cont email și să indice link-uri către paginile internet proprii. Link-urile vor fi afișate, numai la dorința posesorului, pe această pagină.
Facem apel la înțelegerea faptului elementar că un număr de telefon sau/și un cont email noi necomunicate filialei ne pun automat în imposibilitatea de a vă mai contacta și nu din vina noastră. Numerele de telefon și adresele nu vor fi făcute publice fără acordul posesorilor.
joi, 11 februarie 2016
Aniversări în februarie
În luna februarie, mai mulți colegi, membri ai filialei noastre, își sărbătoresc ziua de naștere.
Adresăm felicitările noastre colegilor:
Denisa Comănescu - 4 februarie
Mihai Cantuniari - 14 februarie
Mihai Cantuniari - 14 februarie
Aurelian Titu Dumitrescu - 15 februarie
Liviu Ioan Stoiciu - 19 februarie
Pavel Lică - 22 februarie
Saviana Stănescu - 22 februarie
Saviana Stănescu -
Marian Drăghici 25 februarie
Viorel Sâmpetrean- 26 februarie
Vasile Bardan - 28 februarie
Vasile Bardan - 28 februarie
Le dorim multă sănătate, inspirație continuă și fericire.
La Mulți Ani!
Scriitorii lunilor noiembrie 2015, decembrie 2015 şi ianuarie 2016
În cadrul noului proiect al Uniunii Scriitorilor din România, SCRIITORUL ANULUI, au fost desemnaţi scriitorii lunilor noiembrie 2015, decembrie 2015 şi ianuarie 2016!
Comitetul Filialei București - Poezie a USR anunță cu deosebită satisfacție că juriul ales de Comitetul Director USR a decis să desemneze „scriitorii lunilor” pentru lunile trecute, printre scriitorii nominalizați fiind doi prestigioși poeți, membri ai filialei noastre: Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana!
Scriitorul lunii decembrie 2015 – Ana Blandiana, pentru traducerea volumului său în limba italiană, Patria mea A4, şi publicarea lui la edituri prestigioase din străinătate;
Scriitorul lunii ianuarie 2016 – Gheorghe Grigurcu, pentru ansamblul operei sale şi pentru primirea Premiului Naţional „Mihai Eminescu“, Botoşani, 2016.
Felicitări colegilor noștri și tuturor scriitorilor nominalizați!
*
Proiectul USR „Scriitorul Anului”
Un juriu format din nouă critici literari, votat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, alege în fiecare lună, din noiembrie 2015 până în octombrie 2016, Scriitorul lunii, în cadrul unui nou proiect literar al U.S.R. Criteriile pentru desemnarea Scriitorului lunii sunt următoarele: scriitorul care a publicat o carte excepţională (nouă, antologie, reeditare, opere complete etc.); scriitorul care a împlinit o vârstă rotundă semnificativă; scriitorul care a creat un eveniment cultural deosebit; scriitorul care conduce o instituţie culturală cu o activitate remarcabilă; scriitorul care s-a bucurat de recunoaştere în străinătate.
Juriul este format din Adriana Babeţi, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Eugen Negrici, Irina Petraş, Alex. Ştefănescu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir (preşedinte)
În zilele de 14-16 octombrie 2016, cei 12 scriitori nominalizaţi vor fi invitaţi la Iaşi împreună cu juriul şi cu preşedinţii tuturor Filialelor U.S.R., participând la lecturi publice şi întâlniri cu cititorii în instituţiile de învăţământ din Iaşi.
Într-o gală moderată de Nicolae Manolescu, preşedintele U.S.R., se va anunţa Scriitorul anului.
Comunicat al Filialei Bucureşti – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România
Comitetul Filialei Bucureşti – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România atrage atenţia că site-ul web http://usrpoezie.ro/, pe care figurează ca realizatori: „Coordonator: Dan Mircea Cipariu, Webmaster: Grigore Şoitu, Web Designer: Manuela Sz. (sic!)” şi care funcţionează cu sigla U.S.R. şi în numele Filialei noastre, este un fals şi nu are girul Comitetului Filialei.
Niciunul din membrii Comitetului sau vreo persoană desemnată de aceştia nu deţin parolele şi drepturile de administrare. Comitetul Filialei Bucureşti – Poezie nu îşi asumă conţinutul postărilor de pe site-ul menţionat mai sus şi nici altele care au apărut sau vor apărea în viitor în spaţiul internetului, sub formă de site-uri, conturi pe reţele de socializare etc., fără acordul său explicit.
Comitetul solicită încetarea utilizării fără drept a siglei U.S.R.
Folosirea fără drept a siglei USR constituie infracțiune.
Niciunul din membrii Comitetului sau vreo persoană desemnată de aceştia nu deţin parolele şi drepturile de administrare. Comitetul Filialei Bucureşti – Poezie nu îşi asumă conţinutul postărilor de pe site-ul menţionat mai sus şi nici altele care au apărut sau vor apărea în viitor în spaţiul internetului, sub formă de site-uri, conturi pe reţele de socializare etc., fără acordul său explicit.
Comitetul solicită încetarea utilizării fără drept a siglei U.S.R.
Folosirea fără drept a siglei USR constituie infracțiune.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)